Fotbalul inapoi la origini

          Acum, multi ne intrebam cum a aparut fotbalul, unde si cand?! In mod normal sportul rege asa cum il stim noi s-a nascut in Anglia secolului XIX, dar in realitate fotbalul sau soccer-ul, cum mai este cunoscut, isi are originile in China Antica.  Obiectivul acestui articol e sa prezint pe scurt cateva dintre cele mai importante forme de joc ale fotbalului, din antichitate si pana la formarea sa cu regulile de astazi. Comform Federatiei Internationale de Fotbal Asociatie, fotbalul se juca acum mai bine de 2.000 de ani in China, sub numele de cuju, pe urma in Imperiul Roman, atunci cand legionarii si nu numai, practicau harpastum. Se crede ca  odata cu, colonizarea Britanniei, romanii au introdus harpastum-ul in Anglia, iar acest sport pare a fi stat la baza "fotbalului de gloata" (mob football), cel din care se trage fotbalul si rugby-ul de astazi. Dar mai inainte de a incepe, vreau sa explic putin si termenul  de "soccer" si originea s-a. Multi dintre noi devin putin cam deranjati cand aud cuvantul soccer, mai ales atunci cand unii il numesc asa pe mult iubitul nostru sport, fotbalul. Deranjeaza poate faptul ca acest termen este folosit si inventat de catre americani, lucru care in realitate nu este asa! Este un termen pur englezesc, si provine din cuvantul association, si nu e nimic altceva decat o simpla prescurtare. Cum asa? Foarte simplu! Dupa cum spunea englezul Clive Toye, cel ce este considerat parintele fotbalului (sooccer) american si cel care l-a convins pe marele Pele sa vina la New York Cosmos, soccer a aparut in 1863, cand s-a stabilit regulile de baza a noului sport numit football association. Englezii, din dorinta lor de a prescurta unele cuvinte, au luat a treia, a patra si a cincea litera din cuvantul association si au format cuvantul soccer. Asa ca odata cu introducerea fotbalului peste ocean, acest sport devine cunoscut in America sub denumirea de soccer, dupa numele folosit de catre englezii veniti acolo si care au contribuit la raspandirea lui. Plus ca deja Fotbalul american era format la introducerea soccer-ului in state, si ca sa nu se faca confuzie americanii au adoptat celalalt termen englezesc al football association si anume "soccer". Termen care de altfel se regaseste si in alte tari, precum: Japonia, Noua Zeelanda, Australia s.a.m.d.

                Cuju 蹴鞠. Acest sport a fost mentionat pentru prima data in Zhan Guo Ce (un fel de cronica istorica) si de mai marele scribilor imperiali, Sima Qian, in a s-a lucrare Shiji, lucrare ce a fost scrisa in timpul Dinastiei Han (206 i.H.-220 d.H.). Multi atribuie inventarea jocului de catre miticul imparat Huang Di, cunoscut si ca Imparatul Galben, cu scopul de a-si antrena soldatii, dar alti sustin ca a fost inventat in Perioada Regatelor Razboinice (246-221 i.H.). Acest joc mai era cunoscut si sub denumirea de taju, zhuqiu sau tiyan, dar numele cel mai des folosit si mai cunoscut este cuju, care in traducere inseamna "loveste mingea" ( cu  蹴 -a lovii si ju 鞠 -mingea). Locul nasterii sale este considerata a fii orasul Linzi 臨淄, capitala a statului Qi 齊/齐 intre ani 859 -221 i.H, si unul dintre cele mai infloritoare orase ale vremii atat cultural cat si economic, iar de aici s-a raspandit in intreaga China si nu numai (Japonia, Coreea si Vietnam). 

O macheta a orasului Linzi (in antichitate). 

   Cum din Perioada Regatelor Razboinice (246-221 i.H.), nu prea exista dovezi care sa descrie modul cum se juca cuju in acele timpuri, vom incepe descrierea cu perioada Dinastiei Han, a carui imparati erau cunoscuti ca fiind mari impaimiti al acestui sport. Ei impreuna cu familiile lor vor ajuta cuju sa atinga un nivel mai ridicat de popularitate, si tot in perioada lor jocul s-a uniformizat si s-a stabilit regulile. Meciurile de cuju se tineau adesea in curtile palatului imperial, aici construindu-se chiar si un teren sportiv dedicat jocului, si care purta numele de ju chang. Acest teren era de forma dreptunghiulara si inconjurat de ziduri, iar la doua dintre capete aveau construite cate sase spati de forma unui semicerc, numite jushi. Cuju era un joc de echipa, iar un meci se tinea intre doua echipe a cate 12 jucatori de fiecare parte, iar pentru a se inscrie, jucatorii trebuiau sa introduca mingea in mai inainte pomenitele jushi. Sase dintre jucatorii unei echipe, pazea acele jushi, iar restul erau jucatori de camp care pasau intre ei si sutau la jushi adversarilor. Meciul nu numai ca reflecta viata, societatea, legea si ordinea sau universul asa cum era perceput atunci, simboliza si lupta dintre doua armate, si la fel ca intr-o batalie jocul era de o duritate feroce. Mai trebuie spus ca, ca si in fotbalul de astazi, acei "fotbalisti" nu aveau voie sa joace mingea cu mainile. Puteau juca mingea cu orice parte a corpului, exista un arbitru si se permitea tackling-urile.

Un ju chang si pozitia jucatorilor in teren

Cuju in Dinastia Han

       In aceasta perioada se mentioneaza si un anume Xiang Chu, care moare datorita dragostei sale pentru acest cuju. Acest Xiang Chu este recunoscut ca primul fan atestat documentar al acestui sport, si prin urmare al fotbalului. In timpul vietii, cand devenise grav bolnav, Xiang si-a cautat tratament de la un cunoscut doctor local, Chunyu Yi. Acest doctor i-a sugerat sa nu mai faca efort fizic deoarece starea sanatati lui nu ii mai permitea acest lucru, riscand chiar sa moara. Deoarece Xiang Chu era un mare fan al cuju-lui, a continuat sa practice acest sport in ciuda avertizarilor doctorului. Astfel situatia s-a medicala sa agravat, iar in scurt timp a decedat.

Imparatul Taizu Song (centru) jucand
 cuju cu Zhao Pu.

In timpul Dinastiilor Tang (618-907 d.H.), Song (690-1279 d.H.)si Yuan (1271-1368 d.H.), cuju atinge un alt nivel de popularitate. In aceasta perioada si nobilimea era incurajata sa il practice, ceea ce a dus la cresterea practicantilor deoarece prin influienta nobililor s-a produs un interes pentru acest sport si din partea celorlelte categorii sociale. Chiar si femeile il practicau, se spune ca o fata de 17 ani a invins o intreaga echipa formata din soldati.

     Daca in timpul Dinastiei Han, cuju se juca cu "porti" la capetele terenului (acele jushi), in  aceste trei dinastii, jocul se schimba radical.Tot in aceasta perioada apar si doua publicatii legate de acest joc: un manual cu reguli ale cuju-lui si unul cu ilustratii. 

      In perioada Dinastiei Song, apare si prima asociatie de cuju, numita Qi Yun She 齐云社 sau Yuan She, aceasta fiind considearata totodata si prima asociatie din lume. Tot ei erau cei care organizau in fiecare an un campionat national de cuju numit Shanyue (山岳正赛, Shan Yue Zang Sai), si care era organizata pentru a se vedea nivelul atins de catre practicantii acestui sport. Pentru a putea participa la aceasta competitie, sportivul trebuia sa plateasca o taxa, iar la finalul campionatului, castigatorii primeau un certificat care sa ateste talentul si calitatile sale sportive.

Teren de cuju din timpul Dinastiei Song. In mjlocul terenului se
vede poarta cu zhengsai

       Acum sa explic putin felul in care se juca cuju in perioada acestor trei dinastii mai inainte mentionate. Golurile nu se mai inscriu introducand mingea in jushi-ul adversarului, ci intr-o poarta aflata la mijlocul terenului, si care consta din doi stalpi de peste 10 metri fiecare, iar in mijlocul lor era intinsa o plasa cu un orificiu ce avea diametrul de 40 cm, si care se numea "zhengsai" sau "ochiul boului". Prin acest zhengsai se introducea mingea, iar echipa care inscria in acest mod, de cele mai multe ori, era declarata invingatoare. O echipa putea sa aiba intre doi sau zece membri!

      Mingea de cuju din perioada Dinastiei Song avea foarte multe similaritati in ceea ce priveste marimea si forma sa, cu mingea de fotbal actuala. Era  facuta prin coaserea pe interior a 12 piese (in forma de pentagon) din piele de bovina, iar in interior se afla o vezica urinara care era umflata cu aer. Sa desoperit ca inainde de Dinastia Tang, mingile erau construite din 4 si mai tarziu 6 bucati de piele, avand interiorul lor umplut cu par de animal, si ca in aceasta dinastie (n.r. Tang) se face trecerea de la mingea solida si umpluta cu par, la cea usoara si umflata cu aer. Mingea din perioada Tang era construita tot cu vezica urinara in interior dar cu invelis  format din opt bucati de piele si cusute pe exterior.

Replici ale mingilor de cuju folosite de-a lungul vremii

   In imaginea de mai sus se afla patru replici ale mingilor ce erau folosite de-a lungul timpului in meciurile de cuju. Dupa cum se observa in imagine apar deasupra fiecarei mingi cifre de la 1 la 4, iar cel care a editat aceasta imagine, a vrut probabil sa arate evolutia mingei. Daca este asa, atunci acele cifre sunt puse gresit! Ordinea corecta ar fi 2, 3, 1 si 4, deoarece se vede clar din cate piese / bucati de piele sunt construite. Prima minge construita vreodata a fost facuta din patru piese, iar in imagine cea de la cifra nr. 2 este din patru piese, urmeaza 3 care e din sase piese, 1 din opt piese si 4 din doisprezece piese. Spun asta pentru ca de fiecare data cand mingea a evoluat i s-a mai adaugat cateva piese de piele in plus.
   Pentru acest joc recomand un documentar in limba engleza, al televiziunii chineze CCTv 9 International, si in care se prezinta istoria, regulile si cateva segvente despre un meci de cuju. In documentar mai apare si directorul Muzeului de Fotbal din Linzi, iar documentarul e in trei parti a cate 8 min fiecare: Partea I, Partea II si Partea III.

          Kemari 蹴鞠. Este un sport traditional japonez asemanator fotbalului, cunoscut in Japonia si sub numele de shukiku. Origine sportului e putin neclara dar radacinile sale par a fii din cuju. Pana si caracterele folosite pentru a descrie acest joc sunt identice cu cele a cujului " 蹴鞠 ". Se pare ca a fost introdus in anul 600 i.H., in perioada Asuka, iar azi mai pot fi vazut la diferite festivale ce se tin la templele shintoiste. De obicei sunt opt jucatori care formeaza un cerc, iar obiectivul acestora e sa tina mingea in aer si sa nu o lase sa cada la pamant. Terenul de joc este de cca. 6-7 m², si poarta numele de kakari. Mingea se numeste mari, si este facuta din piele de caprioara umpluta cu boabe de orz pentru a i se da forma. Dupa ce i s-a dat forma, boabele sunt scoase iar mingea este cusuta cu piele de cal. Persoana care loveste mingea se numeste mariashi, si care, pentru a se putea tine mari in aer mai usor de catre ceilalti jucatori, este nevoit sa o loveasca (n.r. mingea) foarte usor.

      Mai jos am postat un videoclip cu un meci de Kemari.

                                                                   Jocul de kemari.

Minge de in gasita intr-un
mormant egiptean.

     In Egipt s-au gasit numeroase artefacte care furnizau dovezi ca in anul 2.500 i.H. se juca un joc asemanator fotbalului, si care din pacate nu se stie care erau regulile sale. La Beni-Hassan s-a descoperit o serie de picturi in care apar infatisate un grup de fete ce joaca un joc cu mingea asemanator handbalului, dar celebrul arheolog Zahi Hawass sustine, ca tot acel grup de fete apare intr-o alta scena lovind mingea cu piciorul. Mingea din dreapta este de in si a fost gasita intr-un mormant, dar pentru a putea sarii, egiptenii mai faceau si mingi din tendoane de animal, care erau rasucite pana i se dadea forma unei sfere, iar la final totul era invelit intr-un strat de piele, care de cele mai multe ori era de caprioara. Cei drept se stiu foarte putine despre mingile egiptene. In Europa cea mai veche marturie legata dspre un joc asemanator  fotbalului vine de pe coasta Dalmatiei. La inceputul anului 1947, in tinutul Sinjska (Croatia, pe atunci Iugoslavia), arheologul amator Josip Bepo Britvic, descopera in urma sapaturilor de la dealul Gardun langa Trilij, pe o fatada, un jucator de fotbal ce tine a in mana o minge. 

Replica a fatadei unde este
 infatisat Gaius Liberius

 Fatada pare a fi din secolul al XVII-lea i.H., iar in opinia lui Britvic, fotbalul se practica pe aceste meleaguri cu 2.000 de ani inainte de Hristos.
Se pare ca tineri dalmatieni se bucurau de acest sport, pasand unul altuia o minge facuta din piele sau blana de taur, si asta cu mult inaintea cuceriri romane a Dalmatiei. Abia in 1970, dupa lungi cercetari in care Josip Bepo Britvic aduna informati ce vor face teoria sa de necombatut, isi exprima punctul de vedere legat de acea reprezentare de pe fatada, si de faptul ca aici s-ar fi jucat pentru prima data,  pe continentul european, fotbal. Pana si FIFA s-a declarat interesata de teorie  comfirmandu-i credibilitatea.

Tanarul personaj scluptat pe acea fatada se numeste Gaius Liberius, si se pare ca a trait si jucat fotbal prin apropiere de orasul Trilj. La Sud de  orasul Trilj, la 1 km departare se afla dealul Gardun pe care este aplasat Trilurium, o asezare fortificata a ilirilor, si zona de unde s-a extras acea fatada in care apare Gaius Liberius. Dupa cucerirea romana aici se construieste un castru ce va avea menirea sa apere intrarea in Valea Cenei dinspre Sud.

Fatada originala cu Gaius Liberius, si unde se vede
clar tinanad in mana o minge.

    

Imagine de la Beni-Hassan (Egipt), In care apare un grup de
fete ce arunca o minge una catre alta.

           Episkyros ἐπίσκυρος. Cunoscut si ca ephebike sau epikoinos, a fost un joc cu mingea ce era practicat in Grecia Antica . Astazi exista putine date, dar se stie ca era jucat de  doua echipe a cate 12 sau 14 jucatori, si care acuncau mingea peste adversari pana cand una dintre tabere reuseau sa o treaca dincolo de  linia de fund a adversarilor. Jocul seamana cu rugby-ul de astazi, iar in teren erau trasate trei lini albe. Una la centru, si cate una in spatele fiecarei echipe (linia de fund). In episkyros era permis pe langa picioare si folosirea mainilor, iar jocul era practicat atat de catre barbati cat si de catre femei. Indiferent de de sexul celor care il practicau, grecii jucau acest joc, ca de altfel mai toate sporturile, in pielea goala. Chiar daca pare un simplu joc cu mingea, episkyros era foarte violent, cel putin in Sparta unde se practica o forma a jocului si care se desfasura in timpul unui festival anuala a orasului. Alte jocuri cu mingea pe care grecii antici le practicau erau: sphairomachia, aporrhaxis, phaininda si ouranian. Mingea folosita de greci era fabricata dintr-o vezica urinara de porc, si invelita strans in piele (porc sau caprioara). Dar inainte de asta se folosea si o minge din par si panza, invaluite cu sfoara si cusute impreuna.

Basolerief din marmura de la Muzeul National de Arheologie din Atena,
 in care apare un "fotbalist" antic.

           Harpastum. Sau cum il mai numeau romanii, "jocul cu mingea mica". Se stie ca era un joc foarte violent, conform relatarilor despre acest sport, si ca ar avea origini grecesti, fiind considerat o versiune latinizata a phainindei sau a episkyros-ului. 

Basolerief ce reprezinta un joc de phaininda.
(Muzeul National de Arheologie din Atena)

Jocul era oarecum asemanator cu rugby-ul, si se juca mai mult cu mainile decat cu picioarele. Mingea era mica, de marimea unui grapefruit, din piele si umpluta cu nisip pentru a fi grea. Terenul pe care se juca harpastum era cam de marimea unui teren de fotbal actual, iar la mijloc era trasat o linie pe toata latimea sa. Un meci se juca intre doua echipe, iar fiecare echipa avea cate 5 sau 12 membri. Echipa care castiga la aruncarea unei monede sau a unui zar, incepea meciul in jumatatea sa de teren. Scopul unei echipe era ca sa tina cat mai mult mingea in partea sa de teren si sa nu-i o lase adversarului. In cazul in care echipa adversa lua in cele din urma mingea, se intorcea cu ea in jumatatea ei incercand sa o tina cat mai mult timp acolo. O regula importanta a harpastumului era ca doar jucatorul cu mingea putea fi abordat, iar acest lucru a dus la dezvoltarea unor combinati complexe de pase, si la o serie de trucuri si tactici pentru evitarea adversarului. Imparatul Caius Iulius Caesar, despre care se crede ca ar fi fost practicant al acestui joc, a introdus harpastum in randurile legionarilor pentru ai mentine intr-o forma fizica buna, si ca un antrenament de lupta, asta datorita naturii violente a jocului. Se crede ca odata cu patrunderea legiunilor romane in Britannia, a fost intodus si harpastum in arhipeleagul britanic. Exista teoria care spune ca acest joc ar fi stat la baza "fotbalului de gloata", stramosul fotbalului de astazi. Se pare ca la venirea romanilor populatia indigena din insule practica niste jocuri, care implica folosirea piciorului, dar mai putin sofisticate. De fapt exista scrieri care fac referire la un meci de harpastum intre romani si populatia nativa a insulelor britanice. Aici am putea vorbii intr-un fel de primul meci international de "fotbal", un fotbal ce-i drept, intr-o stare mai "rudimentara".
    Romanii jucau mai multe jocuri cu mingea, si cu diferite forme de mingi atat solide cat si umflate cu aer. Exista referinte istorice in care se spune despre baieti romani care "bateau" fregvent mingea pe strazile Romei. Cicero a descris un caz in care un om a fost ucis in timp ce se berberea la o frizerie. Barbierul i-a taiat gatul din cauza unei mingi sutate de un copil, si care l-a lovit in timp ce-l berberea pe nefericit.

            Fotbalul de gloata (Mob Football). Acest nume este dat mai multor soiuri de fotbal medieval ce au aparut in Europa acelei perioade (medievale). Fotbalul de gloata se distinge de celelalte sporturi cu mingea de pana acum prin faptul ca are un numar nelimitat de jucatori, si foarte putine reguli

Se puteau folosi orice mijloace pentru a lovi mingea si a puncta, atata timp cat nu se ajungea la omucidere sau crima. Unele persoane sustin ca nu influienta romana, cu al ei harpastum, ar sta la baza acestui joc, ci din contra, a aparut ca o celebrare a infrangerii romanilor in secolul a III lea. Alti spun ca fotbalul de gloata s-a jucat pentru prima data cu capul unui conducator danez ce conducea aceste tinuturi si care a fost decapitat.
Indiferent de origine, aceste sporturi in Evul Mediu au devenit sarbatori anuale si aveau tendinta de multe ori ca jocul sa scape de sub control, devenind adevarate revolte. Jocul implica participarea oamenilor din doua localitati legate intre ele sau doua grupuri din aceias localitate dar din parti opuse, si incercarea de a duce mingea dintr-o parte in alta a localitati sau a localitatilor. Datorita faptului ca era un joc galagios, multe capete incoronate vor semna decrete ce interziceau aceste manifestari. Fotbalul de gloata a fost imortalizat in scrierile sale de insusi William Shakespear in a sa The Comedy of Errors : "Am I so round with you, as you with me, That like a foot-ball you doe spurne me thus: You spurne me hence, and he will spurne me hither, If I last in this seruice, you must case me in leather. ".
Astazi mai exista in unele parti ale Marii Britanii in care se mai joaca niste versiuni a fotbalului de gloata, iar cele mai celebre fiind: Jocul Ba (Kirkwal Ba' game) la Orkney Islands (Scotia) si Royal Shrovetide Football la Ashbourne (Anglia).
Iata cateva segvente ale acestor doua jocuri:
                                                                  Un meci de Ba game

                                                    Un meci de Royal Shrovetide Football

            La Soule. Cunoscut si La Choule, este un sport traditional de echipa care isi are originea in Normandia, Bretania si Picardia, adica partea de N-V a Frantei. Se crede ca isi trage radacinile din harpastum-ul roman, introdus aici de catre legiunile romane odata cu, cucerirea acestor zone. Mingea se numea soule, si putea fi solida sau goala pe interior, facute din piele sau lemn. Cele facute din piele puteau fi umplute cu: fan, tarate, muschi sau par de cal. Existau momente cand soule era ornamentat cu canafi (ciucuri), sau erau facuta din vezica de porc si umpluta cu fan. In unele cazuri chiar si un butuc de lemn putea fi luat in considerare drept minge.

Cateva tipuri de soule (mingi) si un meci de La Soule
pe o strada. Mingea din centru jos este piesa expusa in
 muzeu,si este una dintre cele mai vechi soule gasite.

Prima atestare documentara apare in 1147, cand un document face referire la plata unei sume de bani pentru sapte mingi de mari dimensiuni. La soule se juca de regula la sarbatorile importante: Paste, Craciun, de ziua hramului unei biserici, la nunti sau chiar duminica dupa slujba religioasa de  la biserica.
Jocul putea fi agresiv, de cele mai multe ori chiar violent. Se permitea zgarieturi, muscaturi, pana si lovituri de pumn. La Soule are mai multe versiuni de joc, in unele pe langa maini si picioare se folosesc si bastoane pentru a lovi mingea (click aici). Regulile jocului sunt relativ simple. Deobicei se juca intre doua echipe din parohii diferite, iar scopul meciului era sa se inscrie fie prin ducerea mingii (soule) in fata propriei biserici, sau ducerea in fata bisericii taberei adverse. Punctul de incepere a unui meciului si locul de inscriere putea varia in functie de deciziile luate inaintea meciului. De obicei se incepea de la granita dintre cele doua parohii (centrul unui oras, cimitir, castel sau o pajiste dintre doua localitati) si se putea termina: in fata unei biserici, la un zid anume, copac sau orice altceva. Echipele erau formate din cate 20 sau 200 de jucatori de fiecare parte, dar exista documente care atesta ca erau si cate trei parohi implicate intr-un singur meci. La Auray se spune ca la un meci de la soule participasera 16 parohii, ceea ce putea aduna mai mult de 500 de jucatori. Acest joc cu toate ca era apreciat de catre multime, a fost in dese randuri interzis de catre diversi monarhi sau clerici, iar cu toate astea la soule a continuat sa se practice.
                                                 O segventa dintr-un meci de la soule.

                                                      Punctarea la un copac in la soule

          Calcio Fiorentino. Este o forma timpurie de fotbal care isi are originea in Italia secolului al XVI lea. Piazza Santa Croce din Florenta este leaganul acestui sport cunoscut si ca giuoco del calcio fiorentino, sau mai simplu calcio, care tradus inseamna "a suta", iar primul regulament oficial al jocului a fost publicat in 1580, de catre contele florentin, Giovanni de' Bardi.

Ilustratie a unui meci de calcio fiorentino din 1688.

  Meciul de calcio se juca intre doua echipe a cate 27 de jucatori asezati pe patru randuri (ultimul rand era compus din trei jucatori, iar aceia erau portarii), pe un teren rectangular, a carei lungime era de doua ori latimea sa. Golurile se dadeau prin aruncarea mingii intr-un loc desemnat din perimetrul terenul de joc, iar in teren mai exista un arbitru principal cu sase asistenti si un maestru al arenei. Un meci dureaza 50 de minute iar echipa care inscrie cele mai multe puncte sau cacce, asa cum se mai numesc, castiga. Initial acest sport era rezervat aristrocratilor bogati, care il jucau in fiecare seare intre Boboteaza si postul Pastelui. Erau chiar si papi care precticau acest sport. Papa Clement al VII lea, Leo al IX lea si Urban al VIII lea, erau recunoscuti ca mari iubitori si practicanti de calcio. Timp de doua secole calcio fiorentino nu sa mai jucat, iar asta se intampla pana in 1930, cand s-a reinceput din nou sa se organizeze meciuri. Astazi se mai joaca in Piazza Santa Croce trei meciuri pe an, in a treie saptamana a lunii iunie. Echipele participante sunt:

• Santa Croce, cunoscuti ca Albastri ( Azzurri).
• Santa Maria Novella, cunoscuti drept Rosii (Rossi).
• Santo Spirito,  Albii (Bianchi).
• San Giovanni, Verzii (Verdi). 

Mai trebuie spus ca intr-un meci de calcio fiorentino, sunt admise diverse lovituri in diferite zone ale corpului cu exceptia capului.
                                                                    Calcio Fiorentino

            Aqsaqtuk. Exista relatari din 1586, in care se vorbeste despre niste marinari englezi aflati sub comanda exploratorului John Davis, ajunsi la tarmurile Groelandei, si care au mers pe uscat sa joace o forma primitiva de fotbal cu populatia indigena, eschimosii (inuiti).

Mai tarziu apar rapoarte care vorbesc despre un joc inuit jucat pe gheata, si care poarta numele de aqsaqtuk (in traducere fotbal pe gheata). Nimeni nu stie cu exactitate de cat timp populatia inuita joaca acest joc, si cu toate astea, aqsaqtuk, cunoscut si ca akraurak sau aqijut, este mentionat in legendele si miturile inuitilor, de-a lungul a sute de ani. Unii inuiti cred ca spiritele mortilor  calatoreau spre lumina nordului (aurora boreala) si jucau un joc de fotbal etern cu un craniu de morsa pe post de minge. Un meci de aqsaqtuk este jucat de doua echipe, care au un numar variabil de jucatori, si care sunt asezate fata-n fata in linii paralele  la momentul inceperi jocului. Mingea era sutata intre cele doua linii pana cand trece  una din ele, iar apoi cei care au primit golul se napustec asupra liniei adversarilor pentru a inscrie.

Marimea terenului de joc poate ajunge la dimensiuni impresionante, existand o legenda care spune ca o data s-a jucat un meci de "fotbal pe gheata" intre doua sate, iar lungimea dintre linii era de 10 mile.
In mod normal cele doua echipe poarta nume de pasari, iar de cele mai multe ori, numele sunt Ptarmiganii (de la ptarmigan) si Cozile Lungi (probabil de la skua cu coada lunga). In timpul verii cele doua echipe jucau un meci in care cei de la Cozile Lungi erau asezati in teren cu fata spre apa si Ptarmiganii cu fata spre uscat, deoarece acestea sunt habitatele preferate de pasarile in cauza. Cele doua tabere pe langa a lovi mingea se apucau si de cantat, incercand prin felul acesta sa-si deconcerteze adversarii. Odata meciul terminat, toti jucatori se adunau intr-un iglu de mari dimensiuni, numit si qaggi, unde sarbatoreau impreuna.
 In imaginea de mai sus apare o scena de joc si o minge. Mingea este din piele de ren caribu umpluta cu seminte si cusuta cu tendon, are are 10 cm in diametru si este turtita. A fost achizitionata in 1970, de la o cooperativa inuita, si expusa in muzeu . Alte mingi erau confectionate din piele de animal si oase de balena, umplute cu muschi, par, rumegus sau pene.


          Pahsaheman.Prima atestare documentara a acestui joc vine din 1610, cand, cativa dintre colonistii care au intemeiat Jamestown (prima asezare de colonisti pe continentul nord-american) au intrat in contacat cu indienii din zona. Henry Spelman capturat fiind de indieni si crescut de ei in perioada 1609-1610, spunea despre indieni lui Pocahontas:
"....They use beside football play, which wemen and young boyes doe much play at. The men never. They make ther Gooles as ours only they never fight nor pull one another doune (Arber 1910: CXIV).... "

De fapt acest joc al indienilor nativi americani, se juca cu mult timp inaintea aparitiei colonistilor englezi. Pahsaheman are mai multe variente de joc si mai este cunoscut prin alte parti ca "pasuckquakohowauog", care in traducere din limba indienilor Narraganset, inseamna "ei s-au intalnit pentru a juca mingea cu piciorul" Un meci de pahsaheman se putea juca de regula intre doua echipe de barbati, doua echipe de femei sau de multe ori meciuri intre o echipa de barbati contra uneia de femei. Exista cazuri cand intr-o echipa se aflau barbati si femei deopotriva, iar in alte triburi era suficiet a se marca un singur gol pentru a se declara o echipa castigatoare.
Relatarea urmatoare apartine unor batrani, Willard Thomas si Bessie Snake ( la inceputul sec. XVIII):
"....they used a soft ball made of deer skin stuffed with hair, about the size of a soft ball. A team had men and women both on it. The rule was the women could throw it, but the men had to kick it. They had a line at the end of the field and the one who got the ball across that line scored a point. It took one score to win. It was really a rough game. They had betting on that game. The field was a little over 100 yards long. They started the game by a man throwing the ball up among a bunch of men and women out in the center. Men could catch the ball, but couldn't throw it; they had to pass it by kicking it. Men got their shirts torn up and everything else. A bunch of women would grab him and keep him from kicking the ball...."

In aceasta imagine apar:
Sus, un meci intre barbati.
Jos, un meci intre femei.

            Exista o alta relatare, si poate cea mai importanta, data de Nora Thompson Dean, Asociatiei Tinutului Lenape (Lenape Land Association) in 1971, si in care se gasesc cateva date importante despre felul cum se juca pahsaheman de catre indienii Lenape. Mingea pe care o foloseau purta numele de "pahsahikirn", si era facuta din piele de caprioara, avea o forma alungita ca mingea de rugby, si era umpluta cu par de cerb. Avea un diametru de aproximativ 23 de centimetri. La fiecare capat de teren se aflau portile, care constau din doi stalpi cu diametrul de 13-15 cm, inalti de aproximativ 4,50 m si care erau asezati la 2 m unul de celalalt. Era cazuri cand in loc de stalpi, portile puteau fi doi copaci curatati de crengi. Terenul de joc nu avea o marime anume si nu avea nici linii care sa marcheze suprafata sa. Echipele erau doua la numar, una numai barbati si cealalta numai femei, iar fiecare echipa putea avea cati jucatori vroiau, cu conditia ca, copiii sa nu participe intr-un meci, deoarece era un joc dur si se puteau alege cu rani serioase. Meciul incepea cand un barbat sau o femeie in varsta se duceau la mijlocul terenului si aruncau mingea in sus. Cam cum se face astazi la baschet. In acel moment ambele echipe sar pe minge si o lovesc in directia portii echipei adversare. Un barbat nu putea purta mingea in maini si nici sa paseze cu mainile, dar i se permitea totusi sa o prinda. In cazul cand intercepta o minge, el era obligat sa stea pe locul unde a prins mingea si sa o suteze fie inapoi spre poarta s-a, fie sa o paseze cu piciorul unui coechipier. Tot barbatul, nu avea voie sa prinda sau sa faca un tackling unei femei care avea mingea, dar avea totusi dreptul sa o impiedice sa pasese, si sa loveasca mingea chiar din mainile ei. Femeile puteau folosi atat mainile cat si piciorele, puteau alerga cu ea in mana, pasa sau suta cu piciorul. Daca barbatul nu avea voie sa prind sau sa faca un tackling unei femei cu mingea, ei bine, femeile nu aveau nici o restrictie de genul acesta. Scorul meciului era tinut de catre o persoana in varsta, folosind  12 betisoare a cate 6 cm lungime. La fiecare gol inscris de catre o echipa, primea in dreptul ei cate un betisor, iar in caz de egalitate (6 bete la 6) se juca pana ce una dintre echipe mai inscria un gol, asa ca-n zilele noastre cu regula golului de aur.
       Jocurile se jucau doar primavara, deoarece batranii considerau ca e un pacat mare sa se joace in alte perioade ale anului. Sezonul jocurilor incepea prin martie sau aprilie si se incheia le mijlocul lunii iunie. Era o regula, ca la ingeputul primului meci din an, cateva persoane in etate faceau o rugaciune catre Creator, in semn de multumire, iar la sfarsitul ultimului meci din an, unele femei varstnice luau mingea, faceau o rugaciune si pe urma o deschideau lasand ca parul de cerb din ea sa cada pe pamant. Pielea era data pentru pastrare unei  alte persoane, ca in sezonul urmator sa mai poata fi folosita din nou, asta in cazul in care se mai putea refolosii si nu era grav deteriorata.


           Marn Grook. Pe continentul australian exista cateva triburi aborigene care practica o serie de jocuri de prindere si sutare a unor mingi umplute si caruia istorici le-a dat un numele generalizat de marngrook (Marn Grook), care tradus inseamna "jocul cu mingea".

Ilustratie din 1857, in care apar niste copii de aborigeni jucand
marngrook (in centrul imagini intr-un plan mai inepartat),

Cel mai vechi document scris in care se face referire la jocul practicat de aborigeni, este o anecdota din cartea The Aborigines of Victoria, a lui Robert Brough-Smith, in care este citata afirmatia unei persoane pe nume Richard Thomas, si care spunea ca in 1841, in Victoria (Australia), fusese martorul unui joc pe care aborigeni il jucau: "The men and boys joyfully assemble when this game is to be played. One makes a ball of possum skin, somewhat elastic, but firm and strong. The players of this game do not throw the ball as a white man might do, but drop it and at the same time kicks it with his foot. The tallest men have the best chances in this game. Some of them will leap as high as five feet from the ground to catch the ball. The person who secures the ball kicks it. This continues for hours and the natives never seem to tire of the exercise.".
Se crede ca era un joc ce era jucat la adunari sau sarbatori, de aproape 50 de jucatori. General vorbind, cei care au observat aceste jocuri sustin ca este un fel de fuziune intre lovirea unei mingi cu piciorul inainte ca ea sa atinga pamantul (acest procedeu se numeste punt kick) si prinderea uneia (n.r. minge). Ce este curios la Marn Grook, e lipsa unui odiectiv al echipei, aici "a inscrie" sau "a puncta" nu exista, si nici castigator. Singurul obiectiv era sa nu se lase ca mingea sa atinga pamantul. Chiar daca Marn Grook se juca doar in statele Victoria si Noul Wales de Sud (New South Wales), s-a descoperit ca tribul Walpiri din Australia Centrala, juca un joc asemanator cu o minge din piele de opossum si pe care ei o numesc pultja.
  Aici un scurt videoclip despre Marn Grook: Enter.

Tipuri de mingi folosite
in ki o rahi.

           Ki-o-rahi. Este un joc maori pre-european din Noua Zeelanda (Aotearoa in lb. maori), care are foarte multe asemanari cu rugby-ul. In trecut ki-o-rahi era folosit ca un antrenament de lupta, de catre temutii razboinici maori. Un meci este jucat de doua echipe a cate sapte jucatori, pe un teren circular compus din mai multe zone, iar scopul jucatorilor este sa puncteze atingand "pou" sau "tupu" cu o "ki" (minge de  in folosita in acest sport).
  Terenul pentru ki-o-rahi este compus din urmatoarele cinci zone:

• Te Marama, care se afla in fata  unui spatiu din terenul de joc ce se numeste Te Ara.
• Te Ara, este  zona care duce spre centrul terenului (Pa Wero).
• Pa Wero, zona unde se afla amplasat tupu.
• Te Roto, este zona care inconjoara Pa Wero.
• Te Ao, este ultima zona si e cea care inconjoara zona Te Roto. In aceasta zona se afla amplasati si cei  sapte "pou".

Ultima zona nu are o marime standard in ceea ce priveste suprafata sa, putand avea orice fel de marime se doreste. Intr-un meci oficial sunt sapte jucatori de ki-o-rahi, dar se poate fi si mai multi, cu conditia ca numarul de jucatori din fiecate echipa sa fie egal.

Teren de Ki-o-Rahi.

 Una dintre echipe se numeste Ki Oma, si este cea care apara tupu, iar cealalalta se numeste Taniwha, si sunt aceia care arunca cu o ki din zona Te Roto inspre tupu pentru a puncta.

Ki Oma, are voie sa stea doar in zonele Pa Wero, Te Ara si Te Ao, iar cei din Taniwha doar in zonele Te Roto si Te Ao. Lovitura de incepere este data din zona Te Marama de catre un Ki Oma, cu un sut inspre Pa Wero. Cei din Ki Oma pot inscrie doar atingand pou cu mingea (ki), si asta cate un jucator odata. Spre exemplu un jucator poate atinge un pou cu ki si pe urma o paseaza unui alt coechipier care la randul lui poate atinge un pou, inscriindu-se astfel 2 puncte. Dupa asta, pentru siguranta, mingea este dusa imediat spre zona Pa Wero. Cei din Taniwha pot inscrie doar atingand tupu prin aruncarea mingii inspre el, si asta doar din zona Te Roto. Un meci de Ki-o-Rahi e impartit in patru reprize a cate 10 minute, iar dupa fiecare repriza echipele isi schimba indentitatea. Cei de la  Ki Oma devin Taniwha si vice versa. Se spune ca cei sapte pou reprezinta cele sapte stele ale Matariki ( constelatia Pleiadelor), cele care dau semnalul inceperii Anului Nou maori. De fapt exista o legenda care leaga Matariki de ki-o-rahi, si in care se spune cum ca o data, o patupaiarehe (un fel de zana) a rapit-o pe frumoasa sotie a lui Rahi Tu Taka Hina (Rahi), Te Arakurapakewai (Te Ara). Acesta dorind sa isi salveze sotia pleaca in cautarea ei, infruntand numeroase pericole, si de multe ori fiind aproape de moarte. In cele din urma este salvat de catre tatal sau Eru, care a invocat o vraja ce-l va feri de toate pericolele. Cand Rahi la un momentat, spune legenda, a privit spre cer si  a observat cele sapte stele ale Matariki, care se spune ca la ajuta  sa scape de probleme si sa atinga Marama, ceea ce in limba maori inseamna iluminare.Cei interesati sa afle intreaga legenda intrati aici.
         Acest joc, in trecut nu numai ca era pentru antrenamentul razboinicilor maori dar era extrem de util in ai forma pe tineri in a deveni razboinici, iar regulile sale puteau varia de la un trib la altul. In 1870, englezi au introdus in Noua Zeelanda rugby-ul, si odata cu asta a interzis in scoli sa se mai practice ki-o-rahi. Mai tarziu in 1888, s-a alcatuit prima echipa nationala de rugby a Noii Zeelande, iar absolut toti jucatorii erau nativi maori, fosti practicanti de ki-o-rahi, si tot in acea perioada sa decis ca emblema echipei sa fie o feriga argintie (feriga argintie apare si in legenda mai sus amintita). Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, Printesa  Te Puea Herangi, incurajeaza populatia maori sa reanvie jocurile traditionale, si astfel, de atunci si pana astazi, ki-o-rahi continua sa se practice.
Pentru cei interesati sa vedeti un videoclip despre cum se joaca Ki-o-Rahi si care sunt regulile lui, intrati aici : Partea I si Partea II.

Ar mai fi ceva de spus despre jocul georgian lelo burti si cel indian yubi lakpi, ambele foarte asemanatoare cu rugby-ul, dar ma opresc aici ca si asa am lungit mult acest articol. Dar totusi va las un videoclip cu segvente doar despre lelo burti, deoarece cu yubi lakpi nu am putut gasi: Enter.

              Cea mai veche minge din piele gasita intacta. Fabricata  pe la mijlocul sec. XVI.

Mari campioane

       Salutare! Pentru astazi mi-am propus sa ma "reintorc" pe pamant romanesc, si sa scriu putin despre marile campioane ale Romaniei, din perioada interbelica. Asa ca am se vorbesc in acest articol despre marile: Venus, Chinezul si Ripensia.

Emblema Venus
Bucuresti

                Venus Bucuresti. S-a infiintat pe 5 iulie 1915, pe un teren aflat undeva in spatele pietei Ion Mihalache de astazi. Este una dintre cele mai de succes echipe din perioada interbelica, fiind campioana a Romaniei de opt ori, si una dintre cele trei echipe romanesti din acea perioada cu participari intr-o cupa europeana. Debuteaza in campionatul Romaniei abia in sezonul 1919-1920, competitie pe care o castiga inca din primul an. Pe atunci campionatul purta numele celor care donau trofeul, iar in acel an competitia va purta numele de Cupa Harwester, iar aici, Venus se va bate pentru titlu cu: Coltea Bucuresti, Prahova Ploiesti si rivala din primii ani, Tricolorul Bucuresti, echipa care in 1926, va fuziona cu Unirea si va forma clubul Unirea Tricolor Bucuresti, care si el la randul lui va fuziona cu Ciocanul (Maccabi) formand Dinamo Bucuresti.
         Venus mai era cunoscuta in epoca dupa porecla, "Negrii din Splai" sau mai simplu "negrii", iar culorile ce ii reprezentau erau alb si negru. Emblema clubului era o stea alba cu opt colturi, dar culoarea emblemei de pe echipamentul de joc diferea in functie de culoarea tricoului. De exemplu, daca tricoul era de culoare alba, sau predomina albul atunci acea stea era de culoare neagra. Clubul Venus era unul dintre cele mai iubite din capitala, aria suporterilor venusisti era centrul Bucurestiului si cartierele Splai, Plevnei, Buzesti, Matache si Grivita, celebru fiind si seful galeriei  Nicu  Teodoru Chibrit. Chibrit era, dupa cum spunea maestrul George Mihalache,"asul galeriei Venusului" , era omul bun la toate. Fusese la viata lui actor, avocat, si se pare ca o perioada fotbalist la Sportul Studentesc.

Echipa Venus Bucuresti campioana a Romaniei in 1939

In 1931 (dupa alti 1928), avocatul Alexandru Eladescu, presedintele clubului in acel moment, costruieste Arena Venus, una dintre cele mai moderne stadioane din acea perioada. Avea o capacitate de 15.000 locuri, terenuri anexe, sala de fitness si cabinet medical, lucruri unice in Romania acelei vremi. Pe acest stadion s-a jucat majoritatea meciurilor echipelor romanest in Cupa Mitropa, si cinci finale ale Cupei Romaniei. Stadionul era amplasat la intersectia dintre Splaiul Dambovitei si Podul Eroilor, azi pe acel loc se afla Parcul Operei. Se spune ca avocatul Eladescu pentru a construii arena si-a vandut o padure pentru a face rost de banii necesari constructiei. Arena era construita din lemn si avea stalpi de sustinere din beton armat. Patru ani mai tarziu aici s-a jucat un meci in nocturna si primul cuplaj al Diviziei A, intre Unirea Tricolor Bucuresti - AMEFA si CFR Bucuresti - Crisana Oradea. Se spune ca acel meci mai inainte amintit, cel in nocturna, ar fi primul jucat in Romania, dar exista alte surse care spun ca acest lucru s-a intamplat ceva mai devreme, prin anii '20 pe Stadionul ROMCOMIT. La data de 18 mai 1939, pe aceasta arena s-a jucat amicalul dintre Romania si Letonia, meci castigat de nationala noastra cu 4-0. In 1940, arena a fost afectata de un cutremur si din cauza unui viscol puternic, o tribuna a cazut, dar in cele din urma a fost refacuta.

Arena Venus in 1940, afectata
de viscol

Arena Venus mai este recunoscuta ca fiind si primul stadion cu teren gazonat din Romania. Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, mai exact spre sfarsitul anilor '40, Arena Venus isi schimba numele in ICAS, iar in scurt timp dupa declararea Romamiei ca Republica Populara si cochetul stadion v-a fii demolat. Unii spun ca ar fi  fost demolat in 1948, dar un lucru va pot spune sigur, ca pe 19 decembrie 1949, pe acest stadion s-a jucat finala Cupei Romaniei. Demolarea s-a produs in anii '50, cand o data cu alte cladiri din zona dispare si stadionul. Mai trebuie spus, ca pe langa nationala Romaniei, aici a mai jucat Ripensia Timisoara celebrul meci cu FC Milan in Cupa Mitropa, si tot aici a jucat si Steaua Bucuresti primul ei meci oficial in compania Dermatei Cluj. De fapt in campionat pe acest stadion Steaua a jucat cateva meciuri de acasa.
Iar in ceea priveste cele cinci finale de Cupa a Romaniei, ele au fost urmatoarele: 1936 (Ripensia 5-1 Unirea Tricolor), 1937 (Rapid 5-1 Ripensia), 1939 (Rapid 2-0 Sportul Studentesc), 1948 (UTA 3-2 CFR Timisoara) si 1949 (Steaua 2-1 U Cluj). Dintre toate acestea, finala cu cea mai mare audienta a fost cea din 1936, cand in tribuna au fost prezenti 15.000 de spectatori, iar cea mai mica in 1948 (10.000).

Generalul Gabriel Marinescu

            La inceputul anului 1936, este ales presedinte al clubului Gabriel "Gavrila" Marinescu, prefectul de politie a capitalei (functie pe care o detine pana pe 23 februarie 1937), un om foarte influent, si membru al camarilei regale. Sub conducerea sa, clubul va castiga campionatul in 1937, 1939 si 1940, ajungand si finalista a Cupei Romaniei in 1940, fiind singura data in istoria clubului cand atinge aceasta faza a competitiei. Finala o va juca cu Rapid, si datorita faptului ca in acele vremuri inca nu se jucau cu lovituri de departajare in cazul unui meci egal dupa 90 de minute, finala sa jucat de patru ori pana cand sa se ajunga in final la victoria feroviarilor. Era  recunoscut faptul ca, chiar daca in campionat erau pe plus la numarul de victorii in meciurile directe cu rivala lor de moarte Rapid, in Cupa Romaniei venusistii isi crease un adevarat  complex in fata giulestenilor. Fiind eliminati de catre rapidisti in cinci intalniri consecutive, si toate in semifinale (1937, 1938, 1939, 1941, 1942), sase daca luam in calcul si finala din 1940 . Cu toate ca norocul nu prea le-a suras in Cupa Romaniei, in campionat Venus era una dintre cele mai galonate echipe. De fapt pe langa cele trei campionate castigate sub conducerea lui Marinescu si cel din sezonul 1918-1920, venusisti au mai castigat campionatul si in 1921, 1929, 1932, 1934, fiind singura echipa care se putea bate de la egal la egel cu puternica Ripensia Timisoara. Trebuie spus ca in Cupa Romaniei, au mai avut si alte prezente in afara celor prezentate mai sus:
- 1934, este eliminata in sferturi de catre castigatoarea din acel an, Ripensia Timisoara.
- 1935, este eliminata tot de Ripensia dar de data aceasta in semifinale.
- 1936, este eliminata de catre Juventus Bucuresti in sferturi de finala.
- 1943, este eliminata de catre Unirea Tricolor Bucuresti in saisprezecimi.
 Venus este prima echipa din Romania care participa la un tuneu final european, in celebra Cupa Mitropa (CEC), care dupa multi specialisti este considerata predecesoarea  Cupei Campionilor Europeni. Participarea a venit in 1937, cand in calitate de campioana a Romaniei, intra in optimile competitiei, si unde o va intalnii pe puternica echipa maghiara Ujpesti TE. Prima mansa s-a jucat pe 13 iunie la Bucuresti pe Arena Venus, meci pe care romanii il pierd cu 4-6, urmand ca pe 20 iunie sa se joace returul la Budapesta. In Ungaria, Venus nu rezista puternicei echipe budapestane si pierde mai categoric ca la Bucuresti, cu scorul de 4-1. Doi ani mai tarziu, dupa ce castiga campionatul Romaniei participa din nou in Cupa Mitropa, dar de data aceasta competitia incepe direct cu sferturile de finala. Aici o intalneste pe Bologna AGC, si dupa un meci pe care-l pierde cu 0-1 la Bucuresti, in Italia, Venus pierde cu un no chance 5-0. Ultima ei participare in aceasta competitie este in 1940, de fapt ea este echipa cu cele mai multe participari. Din pacate si de aceasta data nu reuseste sa se califice mai departe, pierzand in ambele manse cu BSK Belgrad (OFK Belgrad), 3-0 in Iugoslavia si 0-1 la Bucuresti.

Franz Platko, pe vremea
cand apara poarta
lui FC Barcelona

        Dupa Al Doilea Razboi Mondial, Venus apare in sezonul 1946-1947, in Seria I a Diviziei B, unde la final va ocupa locul 5, iar sezonul urmator ajunge pe locul 15 si retrogradeaza in Divizia C. In anul 1948, sa dat o lege in care toate cluburile sportive erau obligate sa se afilieze cu un sindicat, asa ca fuzioneaza cu Uzinele Comunale Bucuresti devenind Venus UCB. Incepe sezonul 1948-1949, in Seria a IV-a a Diviziei C, iar din cauza problemelor financiare se afiliaza cu Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice (ICAS). In luna februarie a anului 1949, Venus primeste lovitura fatala, Divizia C se desfiinteaza temporar iar echipele ramase se duc fie in campionatele regionale fie sunt promovate in Divizia B, dar unele printre care si Venus, inceteaza sa mai existe.
            Printre jucatorii importanti care a activat aici ii putem numara pe: Mircea David (celebrul Il Dio), Lazar Sfera, Juhasz, Tudor Vladimirescu, Alfred Eisenbeisser, fratii Valcov (Colea, Petea si Vodolea), "Bombardierul" Iuliu Bodola, Costantin Humis, Silviu Ploiesteanu si multi alti. Poate cel mai cunoscut antrenor care a activat aici este ungurul Franz Platko, cel care inainte de a prelua-o pe Venus, a antrenat-o pe FC Barcelona. Printre alte echipe antrenate de Platko putem gasi nume celebre ca: Colo Colo, CA River Plate si  Boca Juniors.

Emblema Chinezului
Timisoara

                   Chinezul Timisoara. A fost infiintat in 1910, de catre muncitorii de la caile ferate, sub numele unguresc Kinizsi, care in romaneste tradus inseamna Chinezul. Numele vine de la marele Pavel (Paul) Chinezul, general al armatei lui Matei Corvin, si comite al Timisoarei intre anii 1478-1494. "Chinezul" fiind un derivat prin etimologie polulara a titlului de cneaz (nobil), cuvant preluat de la slavi. Culorile clubului feroviar erau alb-violet, iar emblema era de culoare violet cu o dunga alba pe mijloc, si tot in mijlocul ei este infatisat o mana ce tine o piatra de moara. Acea mana face referire la legenda in care regele Matias Corvin aflat la vanatoare, se opreste la o moara unde Pavel Chinezu lucra ca ucenic, si cere niste apa. Pavel ca sa isi arate forta, ii serveste regelui pe o piatra de moara, o cupa cu apa. Impresionat de puterea sa, Matei Corvin decide sa il ia in serviciul sau. De fap emblema clubului aduce putin cu blazonul comitelui, pe care e  reprezentata tot o mana, doar ca de data asta in mana se afla o sabie si nu o piatra de moara. Se spune ca  locul nasteii lui Pavel Chinezu, si a intamplarii cu regele Ungariei, ar fi localitatea Satchinez din judetul Timis.

               Ca sa nu intru prea mult in povesti despre Pavel Chinezu, mai jos am postat doua videoclipuri in care se prezinta ceva istorisiri despre el.

         Acum revenind la echipa, ea juca meciurile pe un teren din spatele Garii de Nord, iar pe 12 octombrie 1913, s-a inaugurat prima arena sportiva a clubului, si care a fost construita de catre muncitorii feroviari sub conducerea ing. Arnold Iacobi. In perioada in care Timisoara apartinea de Imperiul Austro-Ungar, aceasta arena purta numele Kinizsi, iar prin 1933, echipa va juca pe stadionul  Banatul, stadion ce azi se numeste CFR.

Stadionul CFR, din Timisoara

Ce-i drept nu stiu cu exactitate daca e unul si acelasi stadion. Se spune ca ambele erau amplasate undeva in spatele Garii de Nord, dar din ce am mai citit eu, stiu ca Stadionul Banatul a fost construit in 1933 si nu in 1913. Aici pe langa Chinezul a mai jucat atat CAT-ul cat si Banatul Timisoara. E foarte posibil ca Stadionul Banatul sa fie construit chiar pe vechea arena a Chinezului, si sa fie una si aceeasi pana la urma. Mai trebuie mentionat aici ca stadionul avea si are o capacitae ce 7.000 de locuri si ca astazi aici mai joaca doar echipa CFR Timisoara.  Prima aparitie in public a echipei a fost un an mai tarziu dupa infiintare, mai exact pe 6 mai 1911, unde a sustinut un meci impotriva echipei de tineret a CAT-ului, partida pe care o pierde cu 11-0. De la inceput clubul, s-a orientat in a aduce jucatori importanti de la puternicile echipe budapestane, ajungand aici jucatori ca: Bauer, Szidon, Szednicsek, Wurfer, Iszer si Schaller, unii dintre ei sunt fosti si viitori internationali maghiari.

Imagine din 1 iunie 1914, reprezentand in randul de jos pe echipa Chinezului,
iar sus pe cei de la Tatabanya Sport Klub

           In anul 1914, castiga campionatul Ungariei de Sud si impreuna cu echipa Tatabanya Sport Klub va fi declarata cea mai buna echipa provinciala din acel an. Daca in timpul Primului Razboi Mondial, in Romania sa oprit orice competitie fotbalistica, in Ungaria nu. Aici s-a organizat competitia ce poarta numele Cupa de Razboi, unde participa pe langa marile forte ale Ungariei si clubul timisorean, reusind sa se claseze la final pe un meritoriu loc 4. In 1918, reuseste sa castige Campionatul de Razboi al Ungariei de Sud, si tot in acel an la Timisoara are loc un meci, cu o audienta de 10.000 de spectatori, intre o selectionata a Ungariei si una a Ungariei de Sud. Dupa 1918, Banatul se uneste cu Romania, iar echipa va avea de asteptat trei ani pana sa joace intr-o competitie centralizata, iar asta se intampla abia atunci cand se va infiinta Divizia A (1921). In 1921, dupa ce castiga campionatul regional, se califica la turneul final al Diviziei A, unde avea sa o intalneasca in sferturi pe SG Sibiu, dar cum sibienii nu se prezinta Chinezul se califica la "masa verde" mai departe in semifinala. Aici o intalneste pe AMEFA Arad si o invinge cu 2-1, calificandu-se astfel in finala pe care o castiga cu 5-1 in fata Victoriei Cluj, devenind prima campioana a Romaniei in sistemul pre-divizionar.
          Urmatorul succes il are in sezonul urmator cand, din nou e incoronata Regina a Romaniei, peformanta ce o reuseste si inca patru ani la rand: 1924, 1925, 1926,1927. Fiind prima echipa din Romania care a castigat campionatul de sase ori consecutiv, performanta egalata doar de Steaua anilor '90.

Chinezul inaintea finalei cu CAO, din 17 august 1924,
finala castigata cu 4-1

         Prin 1927, clubul intra intr-o criza financiara din cauza datoriilor pe care le avea pe la diferite banci. O alta lovitura pe care o primeste este numarul membrilor cotizanti in mare scadere fata de anii precedenti. Numarul sustinatorilor echipei in 1926 era de patru ori mai mare decat in 1928, cand mai ramasese doar 284 de membrii care cotizau. Asa ca, conducerea clubului luase decizia de a organiza mai multe meciuri internationale, in speranta ca aceste meciuri le va imbunatatii situatia financiara deja foarte precara.

Mihai Tanzer

        Insa la turneul final din 1928,  cand se afla in sferturi de finala, Chinezul va trimite pe teren in meciul cu Soimii Sibiu, echipa a II-a, deoarece in aceeasi zi avea programat un meci cu austiecii de la WAC Viena. Dupa un meci terminat la egalitate cu echipa sibiana, urmeaza rejucarea de a doua zi (2 iulie) si pe care echipa a II-a a banatenilor o pierde in prelungiri cu 4-3, astfel pierzand sansa de a mai spera la titlu cu numarul 7. La finalul acestui sezon, echipa se destreama, o parte dintre jucatori aleg sa mearga la cluburi profesioniste din strainatate, iar o parte din conducere printre care dr. Cornel Lazar si ing. Dionisie Balasz, decid sa paraseasca clubul si sa puna bazele unui alt mare club, Ripensia Timisoara. Si cu toate acestea echipa va continua sa existe, dar fara a mai avea stralucirea de alta data. In aceasta perioda, de aici s-au ridicat in fotbalul mare jucatori valorosi precum Ladislau Raffinsky, Budolf Burger, Iosif Petschowsky si multi altii.
         In 1933-1934, Chinezul Timisoara apare in Seria I a primei divizii, iar sezonul urmator ocupa locul 5 in Divizia A, sezon in care campionatul va avea pentru prima data o singura serie. Prin august 1936, chinezii vor fuziona cu ILSA Timisoara in speranta ca, clubul se va redresa financiar, dar din pacate in 1939, va retrograda, fiind la egalitate de puncte cu Sportul Studentesc dar cu un golaveraj mai slab, terminand pe locul 10, loc ce era retrogradabil. In 1941 va fuziona cu CA Timisoara (CAT), pastrandu-si totodata celebrul nume, iar dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial va fuziona din nou cu Clubul Atletic Muncitoresc Timisoara, formand Chinezul CAMT. Sub aceasta denumire activeaza pana in 1946, cand din numele echipei va disparea "Chinezul" si va  ramane doar CAM Timisoara. Ultima oara cand mai apare este in sezonul 1948-1949 al Divizia B, cand termina pe locul 13 din 14 echipe, iar dupa asta se desfiinteaza.
       In Cupa Romaniei, si ea infintata in 1933, Chinezul va avea urmatorul parcurs:
- sezonul 1933-1934. Trece in saisprezecimi de Avantul Buzau cu scorul de 2-1, dare se opreste in optimi deoarece Venus Bucuresti o invinge cu 7-5.
- sezonul 1934-1935. In saisprezecimi invinge Vitrometan Medias cu 6-0 si se califica mai departe in optimi. Aici ii vor astepta mai vechea cunostinta CAO, care vor razbuna finala campionatului din 1924, invingandu-i pe banateni cu acelas scor cu care in acea finala au fost si ei invinsi, 4-1.
- sezonul 1935-1936. Aici o invinge cu 2-1 pe Dacia Unirea Braila, tot in saisprezecimi, dar in optimi concitadina "victimei" precedente, Franco-Romana Braila se "razbuna" si o invinge cu 3-1 pe Chinezul.
- sezonul 1936-1937. Acest sezon fiind si unul dintre cele mai scurte, deoarece este eliminata chiar din primul meci de catre Venus Bucuresti cu scorul de 2-1.
- sezonul 1937-1938. Daca sezonul trecut a fost unul cu un parcurs foarte scurt in aceasta competitie, ei bine, acest sezon e unul ceva mai lung. Incepe in saisprezecimi unde trece de bucurestenii de la Adesgo cu 2-0, ajunge in optimi si da de Franco-Romana Braila pe care o invinge cu 3-1 si se opreste in sferturi unde o intalneste pe Rapid Bucuresti in fata caruia pierde cu 5-3.
- sezonul 1938-1939. O invinge in saisprezecimi pe Crisasa Oradea cu 6-2, dar este eliminata in optimi de catre celebra Venus Bucuresti cu sorul de 2-3.
- sezonul 1940-1941. Aici nu prea sunt multe de spus, deoarece sunt eliminati din primul meci, cu scorul de 5-2, meci ce l-au sustinut in compania lui cu UM Cugir.
- sezonul 1941-1942. La fel ca in sezonul 1937-1938, Chinezul, acum sub denumirea Chinezul CAM Timisoara, reuseste sa atinga sferturile de finala, dupa ce trece pe rand de: CFR Timisoara (2-1), Gloria Arad (7-1) si pierde 2-5 meciul cu Universitatea Cluj, echipa care intre timp, datorita faptului ca Romania a fost obligata sa cedeze Ungariei zona cunoscuta ca Transilvania de Nord, s-a mutat la Sibiu.

Jeno Konrad

- sezonul 1947-1948. Ei dragi mei! In Cupa Romaniei, acest sezon e cel mai lung pe care l-a avut Chinezul vreodata. Dar cum in 1946, se renunta la numele "Chinezul", echipa va participa aici sub denumirea CAM Timisoara (CAMT). Incepe cu saisprezecimile, unde o invinge pe Libertatea Oradea (CAO) cu 2-0, ajunge in optim si o intalneste pe Steaua, o invinge si pe ea cu cu 3-1 si se califica in sferturile de finala.Trece si de sferturi dupa ce o bate pe CFR Turda cu 3-2, dar pierte in semifinale in fata UTA-ei (ITA), scor 6-0.
 - sezonul 1948-1949. Acesta este si ultimul sezon cand echipa mai apare, atat in aceasta competitie cat si in celelalte. Castiga meciul din saisprezecimi cu UTA, invingand-o cu 2-1, si se califica in optimi unde pierde cu 4-0 in fata lui CFR Timisoara.
          Acum nu imi mai ramane decat sa pomenesc pe cativa dintre mari jucatori care au activat la Chinezul Timisoara: Mihai Tanzer, William Zambory, Balasz Hoksary, Rudolf "Rudy" Wetzer, Eugen Lakatos, Emerich Vogl. Ladislau Raffinsky, Iosif Petschowsky si multi altii. Cel mai cunoscut antrenor care a antrenat aici e ungurul Jeno Konrad (Eugen Konrad), fost jucator la MTK Budapesta, si un foarte respectat antrenor in Germania, Franta si Italia.

Emblema Ripensia
Timisoara

                      Ripensia Timisoara. Totul incepe in vara anului 1928, cand gravele probleme financiare ale Chinezului Timisoara si eliminarea din sferturile campionatului Romaniei, l-a determinat pe presedintele grupari, dr. Cornel Lazar, sa demisioneze. Pentru ca in acea perioada cluburile profesioniste din afara ii tentau pe marea majoritate a fotbalistilor de pe la noi, lucru ce a contribuit si la destramarea Chinezului deoarece multi fotbalisti de aici au plecat in strainatate, il face pe administratorul financiar al judetului Timis-Torontal, dr. Cornel Lazar sa organizeze  pe de 21 si 22 octombrie 1928, adunarea generala de constituire a primului club de fotbal profesionist din Romania. Adunarea s-a tinut in sala Primariei din Timisoara, iar printre membri importanti se aflau: avocatul Liviu Iuga, Aurel Lucaciu, dr. Coriolan Balan, Aurel Reda, inginerul Dionisie Balasz, si el fost membru in conducerea Chinezului iar la noua grupare va ocupa functia de secretar-general, dr. Frenkel, Adam Cucu, si multi alti. Printre acestia se mai afla si, atentie, ing. Traian Vuia. Acuma sa nu credeti ca e vorba de celebrul avocat si inventator Traian Vuia, cel care a construit primul aparat de zbor, este doar o coincidenta de nume. Vuia al Ripensiei era de profesie inginer si gazetar la ziarul Vestul, unde scria sub pseudonimul "Dopping", el ocupand in noul club si functia de secretar.

      S-a pus in discutie si problema numelui pe care avea sa il aiba noua echipa, asa ca inginerul cadastral Adam Cucu a propus numele "Ripensia", deoacere credea el, ca in timpul ocupatiei Imperiului Roman, teritoriul de azi al Banatului s-ar fii aflat inclus in provincia Dacia Ripensis. Dar de fapt, in realitate Dacia Ripensis nu s-a aflat niciodata pe teritoriul Romaniei, ea fiind amplasata la Sud de Dunare, undeva intre Raul Iskar (Bulgaria) si Raul Timok (Serbia), iar capitala provinciei era Ratiaria ( la 27 km de Vidin). Denumirea provinciei ( Dacia Ripensis) in traducere ar insemna ceva de genul "Dacia de la maturile Dunarii", iar aici se spune ca s-ar fi nascut imparatul roman Galerius.
          Culorile care sa reprezinte clubul, s-au ales a fi galben si rosu, iar emblema era de forma un disc cu dungi in culorile echipei. In centru ei aflandu-se si un blazon ce semana mult cu blazonul Banatului, numai ca in blazonul de pe emblema se mai afla reprezentat un leu. Trebuie sa fac o precizare, pentru ca am vazut pe internet o gramada de imagini cu emblema Ripensiei editata in dungi alb-violet, ceea ce e total eronat, adevarata emblema a clubului Ripensia este cea de mai sus, in dungi galbene si rosii.  In ceea ce priveste echipamentul de joc, el consta in tricou galben-rosu , sort alb (in alte ocazii erau de culoare albastra) si jambiere galbene sau rosii.

Tribuna stadionului UMT

Terenul pe care echipa se antrena era cel de pe Arena Banatul, iar mai tarziu isi vor desfasura meciurile de acasa pe Stadionul Electrica, azi UMT.
       Acum revenind la echipa, adaug faptul ca datorita statutului de echipa profesionista, Ripensiei nu i sa permis sa participe in campionatul national pana in 1932. In tot acest timp clubul timisorean nu a stat degeaba, de exemplu, pe 1 decembrie 1930, a fost invitata la Belgrad sa joace un meci in compania puternicei Beogradsky SK  (OFK Belgrad), meci care s-a terminat la egalitate 2-2, dupa ce la pauza Ripi, ca asa o alintau suporterii ei pe Ripensia, conduceau cu 2-0. Alte meciuri importante tot in acel an au fost: 1-3 cu WAC Viena si 3-6 impotriva unei selectionate a Belgradului, infrangeri care sau datorat in mare parte lipsei de conditie fizica a jucatorilor. Cei drept inca se mai lucra la echipa, conducerea propunandu-si sa readuca la Timisoara mare majoritate a fostilor "chinezi" plecati in strainatate. Pe plan local, timisorenii au disputa un meci cu combinata AMEFA-Gloria din Arad, si pe care o va invinge cu 3-2.

Ripensia-Marine Toulon. Imagine de la un turneu in Franta 1932.
Echipa timisoreana fiind cea din randul de jos.

Echipa Ripensia alaturi de presedintele clubului dr. Cornel Lazar,
primar al Timisoarei in 18.06.1932 - 17.12.1932.

          Odata cu sezonul 1932-1933, Ripi isi face debutul in Diviziei A, acesta fiind si primul sezon cand campionatul se va disputa in sistem divizionar. Dupa ce castiga Seria I a Diviziei A, galben-rosii va juca finala campionatului cu Universitatea Cluj, castigatoarea Seriei II, si pe care o va invinge cu scorul total de 5-3, astfel devenind campiona a Romaniei.

Ripi in 1934

     In sezonul urmator castiga Seria II a campionatului si o va intalni in finala pe castigatoarea Seriei I, Venus Bucuresti. Nu va reusi in dubla mansa sa faca fata bucurestenilor si va pierde finala cu scorul general de 8-5, intr-o finala in care diferenta au facut-o fratii Valcov, inscriind sapte goluri din cele opt date de catre Venus. Totusi nu termina sezonul cu mana goala, si castiga prima editie a Cupei Romaniei, invingand-o in finala de pe Stadionul ONEF (ANEF sau  mai tarziu Republicii), pe Universitatea Cluj cu scorul de 5-0. Sezonul 1934-1935, este primul care se disputa intr-o singura serie formata din 12 echipe, si la finalul careia o castiga la trei puncte de locul 2 si 3 (CAO respectiv Venus), devenind pentru a doua oara campioana a Romaniei. In ce priveste Cupa Romaniei, Ripensia ajunge din nou in finala dar o pierde in fata Rapidului cu 5-6, dupa ce arbitrul nu i-a validat un gol perfect valabil. Urmeaza sezonul 1935-1936, si este cel in care se realizeaza primul event din istorie. "Actorul" principal, Ripi! Castiga campionatul la doua puncte de locul 2 si finala cupei cu 5-1 in fata Unirei Tricolor Bucuresti, meci ce sa disputat de aceasta data pe Arena Venus.
In sezonul 1936-1937, se claseaza la finalul campionatului pe locul 3 la 5 puncte de campioana Venus Bucuresti, iar in cupa pierde finala in fata Rapidului cu scorul de 5-1. Sezonul urmator, Divizia A se disputa din nou in doua serii, iar castigatoarele celor doua serii vor juca finala cu tur si retur. Castigatoarele erau Ripensia si Rapid, iar castigatorii dublei manse au fost timisorenii dupa ce i-au batut pe ceferisti cu 2-0 in ambele meciuri. In cupa situatia nu a fost asa roz, ei fiind eliminati inca din saisprezecimi de catre Juventus Bucuresti cu scorul de 5-1. Spre sfarsitul luni iulie este invitata sa participe in calitate de campioana a Romaniei la Cupa Mitropa. Initial avuse ca adversar pe puternica echipa maghiara Ujpesti FC, asta pentru ca atunci cand se anuntase meciurile care urmau sa se joace, nu se stia campioana noastra, Romania avand in aceasta editie doua reprezentante. Asa ca, dupa ce castiga campionatul, isi afla si adversarul pe care il va intalnii pe 29 iunie la Bucuresti. Spun la Bucuresti deoarece stadionul timisorenilor nu era adegvat sa tina un asemenea meci, iar FRFA propune ca meciul sa se dispute pe Arena Venus. Adversarii in cele din urma s-a decis a fi FC Milan, nimeni alta decat AC Milan de astazi, si in fata careia, reuseste in primul meci sa o invinga cu 3-0, urmand ca o saptamana mai tarziu sa faca deplasarea in Italia. La italieni acasa pierde cu 3-1, dar gratie golului inscris in deplasare se califica mai departe in sferturile de finala ale competitiei unde o vor intalni pe Ferncvarosi TC cu care vor pierde ambele manse, 4-5 respectiv 1-4. Aceasta fiind si singura participare a Ripensiei intr-o cupa europeana.

Ripensia-FC Milan in optimile Cupei Mitropa.
Inaintea meciului sustinul pe Arena Venus.

In sezonul 1938-1939, Divizia A revine la o singura serie a cate 12 echipe, sezon in care Ripi termina pe locul 2 la 9 puncte de locul 1 ocupat de rivala Venus. Situatia din Cupa Romaniei este identica cu cea din editia trecuta, unde este eliminata din nou in saisprezecimi, dar de data aceasta de catre Rapid Bucuresti.
Sezonul urmator, se claseaza la finalul campionatului pe locul 6, tot la 9 puncte de campioana, iar in cupa continua acelas, deja obicei, eliminare inca din saisprezecimi, "vinovatul", Dragos Voda Cernauti, scorul 4-3. Urmeaza sezonul 1940-1941, pe care il termina ceva mai bine fata de cel precedent, clasandu-se pe 3 dupa Unirea Tricolor si Rapid, iar in cupa pierde cu 3-2 in fata Crisanei CFR Arad si este eliminata, din nou in primul meci. In 1941, in urma unui meci intre Ripensia '31 si Ripensia '41, s-a cantat si imnul echipei pentru prima data:

                            Imnul Ripensiei


                    Cu mers vioi si sufletul curat,
                    Cu trupul sanatos de sport si soare,
                   Avant de tinerete-ncununat
                   Cu a neamului vigoare...


                    In noi traieste, vie, gloria,
                    Si-a tarii faima-n larguri de hotare,
                    Pastram un gand si-un vis: Victoria
                    Si-n vremuri viitoare!


                    Ripensia, elan de neanfrant,
                    Cu duhul patriei si cu mandria,
                    Ripensia,strabunule cuvant,
                    Din lumilor un nume, Romania!


                                          Versuri: Grigore Bugarin.    Compozitor: George Pavel.

    Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, din cauza unor probleme financiare si a comunistilor, Ripensia va juca doar in diviziile inferioara. Sezonul 1946-1947, o gaseste pe Ripi in Seria V a Divizia C, unde la final se califica in Divizia B, iar aici, in sezonul urmator termina pe locul 8 al Seriei III. Dupa asta datorita faptului ca echipa nu mai avea sustinere, Ripi dispare fuzionand cu "tranvaistii" de la  Electrica Timisoara, echipa care la randul ei se va desfiinta si ea prin 1999.
    Mai trebuie spus ca pe timpul razboiului ripensisti au participat in Seria I a Cupei Eroilor, competitie neoficiala care avea menirea sa inlocuiasca divizia secunda intre anii 1942 si 1944.

Cupa Eroilor.

Serie I

Pd

W

D

L

F : A

Pts

1.	UD Resiţa	14	11	1	2	57:18	23
2.	CFR Timişoara	14	6	3	5	35:24	15
3.	Vulturii Textila Lugoj	14	7	1	6	33:26	15
4.	Ripensia Timişoara	14	5	3	6	39:31	13
5.	Crişana CFR Arad	14	6	1	7	31:50	13
6.	SSM Resiţa	14	6	1	7	25:31	13
7.	Gloria Arad	14	5	1	8	18:43	11
8.	Mica Brad	14	4	1	9	19:34	9

In Cupa Romaniei a mai aparut de doua ori, in 1943, unde  a fost eliminata in prelungiri de catre UDM Resita cu 2-3, tot in saisprezecimi, si in sezonul 1947-1948, acesta fiind si ultima s-a aparitie in aceasta competitie, unde la fel ca mai inainte a fost eliminata din primul meci, dar de ITA Arad (UTA).

Stefan Dobay

  Si asa se incheie istoriat uneia dintre cele mai mari si mai iubite cluburi pe care  fotbalul romanesc le-a avut. Se spune ca oriunde mergea Ripi, se crea un real interes in randul populatiei, multi se inghesuiau sa vada celebrul joc al galben-rosilor, care faceau recorduri de audienta pe orice arena jucau. Ripensia era cunoscuta pentru jocul ei foarte ofensiv, si pentru celebrul "sfert de ora" in care ripensiti efectiv isi sufocau adversari, era o perioda in care se organizau foarte bine atat tehnic cat si tactic, jucand la efort maxim. De cele mai multe ori acel "sfert de ora" decidea rezultatul partidei, si nu era declansat la o perioada anume a partidei, ci doar atunci cand jucatorii considarau ca e necesar. Pisti Covaci spunea: "pe planul jocului, Ripensia a insemnat un stil aparte, dominat de ideea ofensivei si a luptei pentru victorie, dar si o scoala de fotbal evidentiind virtute, spirit de combativitate, o tehnica rafinata, daruire si elan”.
         Din cate stiu eu in primii ani antrenorul echipei a fost nimeni altul decat celebrul Eugen Konrad, cunoscut si ca Jeno Konrad cel care a antrenat-o si pe Chinezul, iar cu el pe banca Ripi a castigat primul titlu de campioana. Printre jucatori remarcabili care au activat aici se numara: Mihai Tanzer, Dumitru Pavlovici, Nicolae Simantoc, Rudolf Burger, Rudy Wetzer, Gheorghe "Ghita" Ciolac, Balasz Hoksary, Alexandru  Schwartz, Gratian Sepi, Eugen Lakatos, Ladislau Raffinsky si multi alti. Poate cel mai mare fotbalist care ajucat aici este Stefan Dobay, cel care cu puternicul sau sut a rupt plasa portii adverse, intr-un meci cu Juventus Bucuresti. El era marea vedeta a timpului sau! In tricoul galben-rosilor, a castigat de patru ori campionatul Romaniei, doua cupe si de patru ori a fost declarat golgheterul campionatului. Dupa ce sa retras din activitatea de jucator, sa apucat de antrenorat, antrenand echipe ca: Gaz Metan Medias,  CS Targu Mures, Dinamo Bucuresti, CFR Cluj, UTA si Steaua Bucuresti cu care are singurele performante ca antrenor, castigand cupa in 1955 si campionatul in 1956.
      Citeam candva (cred ca prin 2006 sau 2007) ca un anume domn, cred ca il chema Sorin Badea, incerca sa caute actiunile clubului Ripensia si sa o reanfiinteze. Un lucru minunat zic eu! Ar fi frumos sa vezi din nou "la viata" echipe ca Ripensia, Venus, Chinezul, CAO sau Olympia. Acum poate exagerez putin dar cui nu i-ar place sa vada niste meciuri gen Steaua-Ripensia, Rapid-Venus, Dinamo-Chinezul, sau o CFR-CAO, chiar daca aceste echipe nu ar mai fii fost ce erau odata, numele si traditia lor spune totul. Cum spuneam, poate exagerez dar asta ar un vis frumos pentru mine, si cred ca fiecare are dreptul sa viseze, nu?. Chiar vorbeam cu cineva la un moment dat atunci cand Poli Timisoara pierduse palmaresul, ca daca nu era sa o rezolve cu Zambon, ar fi fost fain sa dea ceva bani Marian Iancu si sa caute actiunile clubului Chinezul, sa le cumpere si sa o reinfiinteze. Asa se recapata cu acele, "interzise", culori alb-violet si ca bonus un palmares super. Asta fiind doar o parere de-a mea! In fine! Eu inchei aici povestea, am vrut doar sa mai aduc aminte de marile forte  ce dominau campionatul Romaniei in perioada interbelica. Pe langa acestea trei de mai inainte, a mai eixstat si alte cluburi care erau considerate foarte puternice, poate nu la fel de tari ca cele trei, dar puternice si ele. Acestea erau: Rapid, Juventus, CAO, Unirea Tricolor s.a.

                                                 Emblema Prahovei Ploiesti, fosta United!